|
Ai participat la un proiect Erasmus+ sau Corpul European de Solidaritate și vrei să împărtășești ceea ce ai învățat? EuroPeers International Training Course 2026 îți oferă șansa de a deveni ambasador al oportunităților europene și de a te alătura unei comunități internaționale de tineri activi și implicați.
Când? 9-13 decembrie 2026 Unde? Jugendherberge Duisburg Sportpark, Germany
De ce acest eveniment? Trainingul își propune să transforme experiențele europene ale participanților în povești inspiraționale pentru alți tineri. Persoanele care au participat anterior la proiecte Erasmus+ Youth sau Corpul European de Solidaritate vor învăța cum să promoveze oportunitățile europene în comunitățile lor și cum să organizeze activități de tip EuroPeers. Pe parcursul celor cinci zile, participanții vor descoperi metode eficiente de comunicare, vor lucra la dezvoltarea propriilor inițiative locale și vor afla mai multe despre programele europene dedicate tineretului. Totodată, aceștia vor deveni parte a unei rețele internaționale de tineri activi, implicați în promovarea cetățeniei europene și a participării civice. La finalul cursului, participanții vor primi un certificat de participare.
Profil participanți Evenimentul se adresează tinerilor care au participat deja la proiecte Erasmus+ Youth sau ale Corpului European de Solidaritate și care doresc să împărtășească experiențele lor cu alți tineri. Sunt încurajate să aplice persoanele care au fost implicate în activități de voluntariat, proiecte de solidaritate, schimburi de tineri, proiecte de participare a tinerilor sau alte inițiative europene și care își doresc să devină ambasadori ai oportunităților europene în comunitățile lor. Înscrierile se fac online aici. Termen limită: 30 octombrie 2026 Criterii de eligibilitate și selecţie:
Ce trebuie știut: Preselecția națională se realizează de către ANPCDEFP. Selecția finală la nivel european se realizează de către organizatori. Participanții selectați își asumă depunerea unui proiect Erasmus+/ESC la unul din termenele limită viitoare în numele organizației pe care o reprezintă în cadrul evenimentului.
Alte informații: Costurile de participare vor fi distribuite după cum urmează: costurile de transport vor fi acoperite de către ANPCDEFP pe bază de contract, în limita a 500 de euro, iar cele legate de subzistență (cazare și masă) de către organizatori. Candidații selectați trebuie să-și avanseze sumele necesare acoperirii costurilor de transport până la locul de desfășurare a evenimentului, utilizând cel mai ieftin mijloc de transport: bilet de avion (clasă economic, low-cost), bilet de tren (clasa a II-a), autocar etc. Aceste costuri vor fi rambursate de ANPCDEFP în proporție de 95%. Un procent de 5% din costurile de transport va fi perceput ca fiind cofinanţarea participantului la curs (și el va fi reținut din cheltuielile de transport, la decont).
Persoana de contact: Delia Chervase Blaga, delia.chervase@anpcdefp.ro
Adaugat de: Delia Chervase Blaga
|
Pentru instituțiile de învățământ muzical superior din statele membre UE și din țările asociate programului Erasmus+.
Se apropie termenul limită 1 octombrie!
Pentru instituțiile de învățământ muzical superior din statele membre UE și din țările asociate programului Erasmus+.
Se apropie termenul limită 1 octombrie!