Cum a arătat Anul European al Tineretului pentru tine?

275 Vizualizări
Data: 10 Februarie 2023

În 2022 am celebrat împreună Anul European al Tineretului, care și-a propus să îi aducă pe tinerii Europei mai aproape de deciziile care construiesc viitorul lor.

Tot împreună în 2022 am reușit să punem România pe primul loc pe podiumul european, adunând cele mai multe evenimente pentru tineri pe harta online dedicată - nu mai puțin de 2.600!

Da, 2022 chiar a fost Anul European al Tineretului - și deși a trecut, cel puțin calendaristic, celebrarea sectorului de tineret continuă (neoficial) la nivel european până pe 9 mai, de Ziua Europei.

Ne-am propus să surprindem acest an dedicat tineretului într-un material video inedit, iar pentru asta, avem nevoie de sprijinul tău.

Ai materiale video de la evenimente de educație nonformală - întâlniri/ webinarii/ cursuri de formare/ conferințe/ dezbateri/ ateliere/ concursuri/ festivaluri pe care le-ai organizat pentru tineri în 2022?

Trimite-ni-le la adresa de email: video.anpcdefp@gmail.com până la data de 19 februarie 2023 și haide să arătăm împreună cum a arătat Anul European al Tineretului!

Cerințe minime:

  • Material video de maxim 1 minut;
  • Format: landscape (pe lungime);
  • Tip fișier: .mp4, .mpeg, .mov, .avi;
  • Fără elemente adiționale adăugate (subtitrări, burtiere, logo-uri etc);
  • Rezoluție video minim 720p (1280px x 720px).

 

Te rugăm ca în corpul e-mailului să menționezi numele organizației, titlul evenimentului, data derulării acestuia și link-ul către evenimentul înscris pe harta online a Anului European al Tineretului, dacă este cazul.

Te rugăm să atașezi materialul video direct la e-mail; alternativ poți să ne transmiți un link către Google Drive sau un link Wetransfer pentru descărcarea materialului.

Prin transmiterea materialului, îți exprimi acordul ca toate datele cu caracter personal prezente în materialul video să fie colectate de ANPCDEFP pe parcursul implementării Programelor Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate, conform reglementărilor Comisiei Europene. Acestea vor fi stocate și prelucrate de ANPCDEFP în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2018/ 1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE. Materialul video va fi utilizat ANPCDEFP în scopuri legate de promovarea și diseminarea rezultatelor din proiectele finanțate prin Programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate. Totodată, prin transmiterea materialului, atești faptul că toate persoanele participante în materialul video și-au exprimat acordul pentru a fi filmate și pentru ca materialul video să fie folosit în mod public, în contexte de învățare.


Dacă ai întrebări, te rugăm să ne scrii la adresa de e-mail: video.anpcdefp@gmail.com .


Adăugat de: Alexandra Duică

275 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
9 Iunie 2024 - 13 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, To be decided
Perioada:
17 Iunie 2024 - 21 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, Online
ULTIMELE ştiri
16 Aprilie 2024

1.475 de tineri din România vor avea oportunitatea să exploreze Europa călătorind cu trenul. 

12 Aprilie 2024

Împărtășește povestea ta și arată lumii cum este să fii voluntar!

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
9 Iunie 2024 - 13 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, To be decided
Perioada:
17 Iunie 2024 - 21 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, Online
ULTIMELE ştiri
16 Aprilie 2024

1.475 de tineri din România vor avea oportunitatea să exploreze Europa călătorind cu trenul. 

12 Aprilie 2024

Împărtășește povestea ta și arată lumii cum este să fii voluntar!

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.