EuroPeers este rețeaua europeană a tinerilor care au fost deja implicați în proiecte de mobilitate pentru tineret (stagii de voluntariat EVS/ESC, schimburi de tineri, proiecte de solidaritate, proiecte participare, călătorii de învățare DiscoverEU) prin programele Erasmus+ și/sau Corpul European de Solidaritate. Rețeaua europeană EuroPeers este gestionată de către agențiile naționale care implementează programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate, iar din anul 2020, rețeaua EuroPeers s-a extins și în România.
Dacă:
- Ai între 18 și 30 de ani
- Ai participat într-un stagiu de voluntariat EVS/ESC sau
- Ai participat în minimum 3 schimburi de tineri sau
- Ai participat într-un proiect de solidaritate și/sau de participare a tinerilor la viața democratică sau
- Ai participat într-o călătorie de învățare DiscoverEU – prin apelul DiscoverEU sau acțiunea DiscoverEU Inclusion
și:
- Îți place să povestești despre și ai vrea să împărtășești altor tineri experiențele tale din proiectele de mobilitate la care ai participat;
- Ești disponibil/ă să oferi suport și informații tinerilor care sunt nehotărâți sau care sunt interesați să participe/aplice la programe de tineret Erasmus+/ESC (au griji, temeri, curiozități etc.);
- Ești gata să te implici minimum 8h pe lună în activitățile EuroPeers.
… atunci înscrie-te și tu până pe 29 februarie 2024 prin completarea formularului de înscriere și poți fi unul dintre cei 20 EuroPeers selectați în cadrul acestui apel.
Exemple de activități în care te vei putea implica:
• sesiuni de informare în școli, universități sau la evenimente;
• reprezentarea comunității EuroPeers la evenimente în țară și în străinătate;
• comunicarea online cu tinerii prin intermediul social media;
• organizarea/participarea la evenimente online;
• crearea de conținut online pe tema euro-oportunităților de tineret.
Pentru că:
• Poți să-ți duci mesajul mai departe!
• Experiența ta Erasmus+/ESC poate continua să fie utilă nu doar pentru tine, ci pentru atâția alți tineri!
• Îți poți folosi sau dezvolta aptitudinile de #influencer pentru a promova oportunități internaționale pentru tineri.
• Vei beneficia de formare în țară și în Europa alături de alți EuroPeers*, precum și de sprijin și vizibilitate din partea Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, agenția care gestionează programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate în România.
• Vei putea să îți dezvolți și să pui în practică abilitățile pe public-speaking și networking;
• Vei avea ocazia să fii creativ: ai libertatea să concepi propriile instrumente și materiale de promovare a experiențelor tale;
• Vei beneficia de suport din partea rețelei și de training-uri profesioniste pentru a-ți stabili metodele de comunicare pe care ți le dorești a le pune în practică;
• Vei face parte din rețeaua europeană EuroPeers și te vei putea întâlni cu sute de alți tineri, în mediul online sau fizic la evenimentele internaționale. Află mai multe despre EuroPeers la https://europeers.org/ și pe paginile de Facebook și Instagram.
• Participarea activă în EuroPeers este o experiență demnă de adăugat în CV-ul tău: activitatea ta va fi recunoscută printr-un certificat de voluntariat!
Te-ai decis? Înscrie-te până pe 29 februarie 2024 și lasă-ne să aflăm cum povestea ta poate contribui la a duce mai departe euro-oportunitățile către tineri.
În procesul de selecție vom ține cont de următoarele criterii:
• motivație și experiențe relevante
• distribuție geografică
• echilibru de gen
Mult succes!
Dacă ai întrebări sau nevoie de mai multe informații, ne poți contacta pe Facebook sau Instagram, iar pentru chestiuni administrative ne poți scrie la adresele simona.musteata@anpcdefp.ro sau andrei.meszaros@anpcdefp.ro.
*Costurile de transport și cazare/masă pentru participarea la evenimentele organizate de ANPCDEFP pentru tinerii EuroPeers selectați vor fi suportate de ANPCDEFP.