proCES - proiecte pentru Corpul European de Solidaritate

Termen de înscriere
17 . 09 . 2020
Perioada
21 Septembrie 2020 - 29 Septembrie 2020
Loc desfăşurare
Jud. Alba, online, Se va comunica ulterior participanților selectați
Organizator
Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP)
Responsabil(i):
Tip eveniment
Curs
Înscriere la eveniment
Termenul de înscriere la eveniment a expirat.
1454 Vizualizări

CE este proCES (proiecte pentru Corpul European de Solidaritate)

Un eveniment online pentru a te acompania pas cu pas alături de un facilitator din rețeaua de formatori AN în vederea scrierii unui formular de candidatură pentru a obține finanțare în Corpul European de Solidaritate.

ce NU este proCES

Locul în care alții vor scrie proiectul pentru tine! Vei primi feedback și suport constant, dar activitatea efectivă de scriere este responsabilitatea ta.

O garanție că vei avea un proiect aprobat! În schimb este spațiu în care poți scrie într-un mediu prietenos și eficient o propunere de proiect cu ghidaj din partea unor oameni cu experiență.

Un curs general de formare pentru scriere de proiecte, ci un eveniment aplicat dedicat DOAR celor care vor să depună proiecte pe bune la 1 octombrie.

pentru CINE este proCES

Pentru tine dacă reprezinți o organizație sau instituție care lucrează direct cu tineri sau un grup informal format din minim 5 tineri care intenționează să depună un proiect la termenul de 1 octombrie 2020.

Pentru a crește capacitatea echipelor de proiect de a lucra aplicat, te încurajăm să te înscri alături de alți colegi ai tăi din echipa cu care lucrezi pentru elaborarea candidaturii (se vor aproba maxim 3 persoane per echipă). Totodată este important să aveți o idee clară legată de proiectul pe care doriți să îl dezvoltați.

CUM se desfășoară proCESul

Pe parcursul a șapte zile în care propunerea de proiect și formularul va fi abordat pas cu pas, astfel încât la finalul proCESului să ai un formular gata completat. Zilele efective de lucru vor fi: 21-25 și 28-29 septembrie.

În acest sens vei beneficia de un mix de activități interactive bazat pe următoarele componente:
- o primă zi pentru setarea contextului într-un format inspirat din Open Space și Unconference
- o serie de pastile tematice care te vor ajuta să înțelegi cum anume trebuie abordate și cum să completezi cele mai importante câmpuri din formular
- coaching din partea unui facilitator care vă va acompania și vă va oferi feedback personalizat care să te ajute pe tine și echipa ta să revizuiești completarea formularului pe parcursul tuturor celor 7 zile
- o zi de încheiere pentru ultimele retușuri și lecții învățate
- corelarea dintre logica formularului (și secțiunile acestuie), logica scrierii unui proiect și logica prin care acordă punctaj așa cum este menționată în Ghidul Programului.

O zi "clasică" va avea următoarea structură:
- dimineața (în jurul orei 9.30 - 10.00) vor fi transmise una sau două "pastile tematice cu vitamine" numai bune pentru Corp. Acestea vor fi sub forma unor fimulețe video și vor conține aspecte importante în scrierea de proiecte și corelarea cu secțiunile din formularul de candidatură
- participanții vor putea punea întrebări de clarificare la care vor primi răspuns până în prânz prin intermediul unui instrument interactiv (padlet) și vor creiona secțiunile din formular relevante pentru vitamina zilei
- după-amiază (începând cu ora 15.00 sau 16.00) vor avea loc întâlniri de coaching între participanți și facilitatori cu experiență în formare și scriere de proiect în care se va acorda feedback punctual.
Investiția de timp în fiecare zi este undeva în jur de minim 3 ore cu alocare flexibilă de timp (cu excepția sesiunilor de coaching și a momentelor de lansare ale pastilelor)

Vă încurajăm puternic să vă înscrieți alături de mai multe persoane din echipa de proiect.

Care sunt criteriile de eligibilitate și selecție?

Criteriile de eligibilitate:

  • candidatul are minim 18 ani și reprezintă un beneficiar eligibil pentru proiectele Corpului European de Solidaritate (pentru proiectele de solidaritate candidații trebuie să aibă între 18 și 30 de ani iar pentru proiectele de voluntariat și experiență profesională trebuie să reprezinte o organizație certificată);
  • formularul este trimis până la termenul limită;
  • formularul de candidatură este completat corespunzător la toate secțiunile obligatorii;
  • candidatul îşi asumă declaraţia pe proprie răspundere (se găseşte la ultimul punct din formularul de candidatură pentru acest atelier);
  • candidatul se înscrie în nume personal (nu vor fi acceptate candidaturile făcute prin intermediul contului online al altei persoane sau al asociației).

Criterii de selecție:

  • justificarea motivației de a participa la curs;
  • justificarea motivației de a depune un proiect;
  • calitatea răspunsurilor din formularul de candidatură;
  • maxim 3 persoane per organizație/grup informal (care vor lucra împreună la aceeași idee de proiect).

Pentru ca atelierul să poată fi organizat este necesar un număr de minim 10 participanți. 

Vă încurajăm să vă înscrieți mai multe persoane din același grup care dorește să dezvolte un proiect. Acest lucru va aduce un plus valoare proiectării inițiativei pe care vreți să o aveți în comunitate și veți putea lucra împreună în acest sens. În cazul în care participă mai mult de 3 persoane din partea aceleaiași organizații, ANPCDEFP își rezervă dreptul de a limita acest număr participanți pentru a da ocazia cât mai multor organizații să participe.

Cadrul necesar pentru participarea la atelierul online:

  • asigură-te că verifici mailul în ziua anterioară începerii cursului, acolo vei primi și link-ul de înregistrare pentru platforma online și parola;
  • asigură-te că spațiul în care te vei afla în timpul sesiunilor este unul liniștit, fără zgomote sau împărțit cu alte persoane care au activități perturbatoare în același timp;
  • asigură-te că poți avea o conexiune optimă/ stabilă la internet;
  • asigură-te că poți aloca timpul corect pentru sesiuni. Chiar dacă este un atelier online, trebuie să fii prezent și activ pe platforma indicată în orele de atelier;
  • asigură-te că ai acces la aparatura indicată: laptop/ computer/tabletă, căști cu microfon + smartphone. În unele momente se va lucra în același timp pe laptop și smartphone, iar căștile asigură un spațiu fonic mai curat;
  • asigură-te că poți susține un comportament adecvat în timpul orelor online (ex: nu lucrăm alte sarcini online, nu facem alte activități în același timp).

Tipurile de platforme care se vor folosi: ZOOM, Padlet, Mentimeter. Persoanele selectate vor primi mai multe detalii cu privire la accesul pe platforme și detaliile tehnice.

Alte condiții și recomandări pentru participare

Nu vor fi aprobate candidaturile aflate în următoarele situații:

- sunt identificate alte candidaturi identice cu acestea;

- argumentarea și justificarea candidaturii sunt pentru un alt tip de atelier (ex. Erasmus+).

Recomandări:

  • De citit Ghidul Programului Corpul European de Solidaritate și Apelul național la propuneri pentru proiecte disponibile AICI;
  • De identificat nevoile grupului tău și ale comunității vizate de proiect;
  • De urmat instrucțiunile primite prin email de la formatori după ce ai fost selectat să participi la eveniment.

Rezultatele selecției vor fi publicate după finalizarea termenului limită în pagina evenimentului.

Ce costuri presupune?

Nu se percepe taxă de participare, iar costurile serviciile de formare și licențe pentru folosirea instrumentelor online sunt acoperite de ANPCDEFP - Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

 

Alte informaţii

La final se va elibera online un certificat de participare la curs DOAR participanţilor care îndeplinesc cumulat următoarele condiţii:

  • au fost prezenţi la cel puţin  la sesiunea de familiarizare cu spațiul online, și cel puțin 75% din orele de activități;
  • au completat formularul de evaluare online în termen de maxim o săptămână de la încheierea atelierului;
  • au depus o candidatură pentru un proiect de tipul celui căruia i-a fost dedicat atelierul.

Certificatul se eliberează doar electronic de către ANPCDEFP, la cerere, după îndeplinirea condiţiilor de mai sus!

Regulamentul general pentru protecția datelor (GDPR).

Pentru asigurarea transparenței fondurilor folosite din bugetul Uniunii Europene participarea la acest atelier este condiționată de:
- Asumarea participării dumneavoastră pe parcursul întregului eveniment, cu excepția cazurilor de forță majoră.
- Acordul dumneavoastră de a  fi înregistrat, fotografiat și filmat în timpul evenimentului și acordul ca aceste materiale să fie publicate în scopuri legate de promovarea și diseminarea rezultatelor, fără a afecta însă imaginea personală sau instituțională (cu excepția cazurilor justificate în care se solicită expres să nu apăreți în aceste materiale).
- Acordul de a fi procesate și prelucrate datele dumneavoastră personale în vederea organizării evenimentului și comunicării legate de acesta.
- Acordul dumneavoastră de a fi contactat prin email sau telefon de către organizatorii evenimentului sau de eventualii auditori.
- Acordul de a fi publicat numele dumneavoastră pe pagina evenimentului la finalizarea procesului de selecție

 

Rezultatele evaluarii :
Nume Prenume Status
Barbu Anca-Maria Candidatură aprobată
Harea Ana-Maria Candidatură aprobată
Harvat Sarah Candidatură aprobată
Iosin Alice Candidatură aprobată
Kiss Dana Candidatură aprobată
Lazurca Denisa-Andreea Candidatură aprobată
Manole Iasmina-Petronia Candidatură aprobată
Mihai Claudia-Antonia Candidatură aprobată
Mincu Georgiana Candidatură aprobată
Muresan Ioana Candidatură aprobată
Panait Larisa Candidatură aprobată
Popa Daria Candidatură aprobată
Raducan Ana Maria Candidatură aprobată
Raducanu Ioana-Alexandra Candidatură aprobată
Secu Ioana Alexandra Candidatură aprobată
Sociu Elena-Roxana Candidatură aprobată
Suiu Radu G Candidatură aprobată
Toma Miruna Candidatură aprobată
Barbu Adriana Ineligibil
Barna Maria-Cristina Ineligibil
Certan Nicu Ineligibil
Ciineanu Mariana Doina Ineligibil
Oprean Flavia Iulia Ineligibil
simona ivanescu Ineligibil


Adaugat de: Andrei Popescu
Termen de înscriere
17 . 09 . 2020
Perioada
21 Septembrie 2020 - 29 Septembrie 2020
Loc desfăşurare
Jud. Alba, online, Se va comunica ulterior participanților selectați
Organizator
Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP)
Responsabil(i):
Tip eveniment
Curs
Înscriere la eveniment
Termenul de înscriere la eveniment a expirat.
1454 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
28 Septembrie 2020 - 2 Octombrie 2020
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti
Perioada:
15 Februarie 2021 - 19 Februarie 2021
Loc desfăşurare
Belgia
ULTIMELE ştiri
18 August 2020
13 August 2020

Concursul se adreseaza tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani.

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
28 Septembrie 2020 - 2 Octombrie 2020
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti
Perioada:
15 Februarie 2021 - 19 Februarie 2021
Loc desfăşurare
Belgia
ULTIMELE ştiri
18 August 2020
13 August 2020

Concursul se adreseaza tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani.